Dacă România va fi stabilizată politic, investițiile străine vor continua să vină. Când vorbim despre investiții străine, tindem să ne raportăm la ele în mod abstract, ca și cum ar fi niște linii într-un grafic sau niște procente în buget. Investițiile, de fapt, dincolo de grafic, cifre și statistici sunt de fapt prezentul și stilul de viață a fiecărui român.
Investițiile sunt despre faptul că, în unele orașe din România, oamenii câștigă mai bine, nu pentru că statul le-a oferit ceva în plus, ci pentru că o companie a ales să vină acolo și să rămână. Într-un sat uitat, o fabrică deschisă în urmă cu 5 ani a devenit motivul pentru care zeci de familii n-au mai plecat din țară. În anumite comunități, tinerii nu mai caută primul bilet de avion, ci primul curs de calificare.
România a demonstrat, în ultimul deceniu, că poate fi un loc sigur pentru business. PIB-ul s-a dublat. Industrii întregi s-au ridicat. Salariile au crescut semnificativ în zonele unde capitalul privat, românesc sau străin, a fost sprijinit să creeze valoare. Tot ce s-a întâmplat, este de fapt rezultatul unui minim consens: să fim o țară stabilă, cu ușile deschise pentru cei care vor să construiască. Deci nu, răspunsul nu este închiderea acestor uși. Acest echilibru nu este garantat. Se poate pierde ușor, printr-un vot grăbit sau o alegere făcută în numele furiei.
Contracandidatul meu propune un discurs care sperie piața, un model de guvernare conflictuală, un scenariu economic în care statul dictează, iar capitalul se conformează. Ce uită el este că investițiile nu ascultă ordine, pleacă atunci când nu mai au încredere.
Statul trăiește din ceea ce produce economia, iar economia produce atunci când există încredere, stabilitate, predictibilitate, reguli clare și un cadru care încurajează munca, inovația și investiția, nu le penalizează. Relația este directă, cauză-efect, pe care orice lider politic ar trebui să o cunoască înainte să deschidă gura. Fără încredere din partea investitorilor, economia încetinește. Când economia încetinește, veniturile bugetare scad. Când scad veniturile bugetare, statul este obligat să taie de undeva și de cele mai multe ori, taie exact din locurile unde doare cel mai tare.
Sunt mulți care, în campanie, promit că vor ridica România cu mâinile goale, că vor „tăia răul de la rădăcină”, că vor „naționaliza” tot ce mișcă sau că vor alunga „străinii” care ne-au „vândut țara”. Când pui toate aceste sloganuri la un loc și le treci prin filtrul realității, rămâi cu o întrebare simplă: și banii de unde vin? Pentru că poți desființa o agenție sau poți reduce din birocrație, dar dacă alungi investitorii și produci instabilitate, ceea ce pierzi la încasări nu va putea fi compensat nici prin entuziasm, nici prin mândrie națională.
Instabilitatea economică nu e o glumă și nici o simplă fluctuație de cifre, pentru că este un lanț de efecte directe în viața oamenilor. Începe cu un curs valutar care urcă discret și se termină cu o chitanță la farmacie pe care nu ți-o mai permiți.
Fără investiții, ne uităm unii la alții și împărțim aceeași sărăcie. Cu investiții, avem o șansă să ieșim din ea. Nu e o rușine să ne dorim capital străin. Nu ne face mai puțin români. Ne face mai responsabili. În plus, dezvoltarea economică a României nu este un joc cu sumă zero între „noi” și „ei”. Este un câștig pentru toți, atunci când regulile sunt respectate.
