Am crescut într-o familie în care duminica dimineața însemna liniște, curățenie și mers la biserică. Poate nu vorbesc des despre asta, dar credința a fost mereu acolo, în tăcere, ca o ancoră. Nu țipată, nu afișată ostentativ, dar vie. Recent am început să discut despre asta în interviuri. Și poate tocmai de aceea, când discutăm despre rolul Bisericii sau al celorlalte culte religioase în România, o fac cu respect. Pentru că știu cât de mult contează. Pentru foarte mulți dintre noi, nu e doar credință. E rădăcină. E sens.
În lumea în care trăim astăzi, o lume agitată, dezbinată, plină de polarizare și de opinii aruncate în toate direcțiile, avem nevoie de repere. Cultele religioase joacă un rol profund în a păstra echilibrul unei societăți supuse la presiuni permanente. Statul trebuie să le respecte. Să colaboreze cu ele. Nu să le instrumentalizeze politic și nici să le marginalizeze ideologic. Biserica Ortodoxă Română și celelalte 18 culte recunoscute de stat sunt pilonii morali ai comunităților noastre, cei care dau sens și echilibru într-o lume care, uneori, pare că se grăbește prea tare și uită ce e esențial. Credința nu se impune și nu se negociază. Credința se respectă.
Sunt singurul candidat care a arătat, prin fapte, că alege principiile înaintea funcțiilor. În 2017, am demisionat din partidul pe care l-am fondat atunci când linia asumată de conducere s-a îndepărtat de ideea de echilibru și dialog între valori. Pe 1 iunie 2017, în momentul în care partidul în care activam a decis, fără consultare, că va merge ferm pe o linie ideologică progresistă, m-am retras. N-am acceptat ca un proiect politic să devină o platformă exclusivistă. România are nevoie de punți între generații, valori și viziuni. Nu de ziduri ideologice.
Credința nu trebuie confiscată de nimeni. Nu este trofeu de campanie. Nu e ceva cu care defilezi doar în preajma alegerilor. Este o parte esențială din identitatea acestui popor. Și, ca președinte, voi păstra o relație corectă, onestă și fermă cu toate cultele religioase, în litera și spiritul Constituției. Fără niciun fel de populism religios.
Președintele are datoria de a fi un garant al libertății de credință, iar această garanție trebuie să se vadă în fapte, în ton, în comportament public. Poate că nu voi fi cel mai vocal pe acest subiect. Cine mă cunoaște știe că, pentru mine, respectul nu se strigă. Se trăiește. Am încercat să arăt românilor și această parte a mea.
România are nevoie, mai mult ca oricând, de un lider care nu își construiește cariera pe simbolurile credinței altora, ci care le respectă profund, așa cum sunt ele: personale, tăcute, adânci. Niciodată nu am considerat că modernizarea României înseamnă să eliminăm ce ne definește.
